Daca as fi … parinte pentru o zi (guest post)

Am destui prieteni cu copii. Dupa gusturile mele, prea multi. Nu de putine ori am fost intrebat daca n-as vrea sa facem schimb, sa fiu eu parinte pentru o zi, trebuind in acelasi timp sa indeplinesc si celelalte sarcini pe care ei le fac, urmand ca ei sa fie … bloggeri pentru o zi. Un fel de schimb de mame mai avansat (am vazut, dintr-o regretabila eroare, o singura astfel de emisiune si, credeti-ma, mi-a ajuns).

E drept, titlul ma duce cu gandul la celebra melodie a formatiei Parazitii, dar na, zic ca nu-I frumos sa pomenesc de ceva atat de … necopilaresc. Nu e locul si momentul, zic.

Sa revenim, insa, la propunere. Caci de ea mi-am reamintit atunci cand proprietara acestui blog, gazda mea de astazi, mi-a propus tema pentru articol. Si, credeti-ma, multi cunoscuti care NU sunt parinti isi doresc sa stie cum m-as descurca o zi ca parinte.

Pe toti am sa-i dezamagesc, asa cum imi dezamagesc de fiecare data prietenii: nu mi-as dori nici macar sa incerc sa fiu parinte pentru o zi. Totusi, am fost, in mai multe randuri (si voi mai fi pe viitor) dadaca de pisica si pot spune ca m-am descurcat. Pot spune ca dupa ce ai cateva zile in casa un ghemotoc de blana, incepi sa te atasezi de el.

Cu toate astea, in cazul copiilor, mai ales cand vorbim despre copiii altora, lucrurile sunt complet diferite.

Sa va explic, intai si intai, de ce nu am vrut pana acum sa fac copii si de ce nu-i prevad in viitorul apropiat:

  1. Eu nu cred in ideea unei relatii de durata, in ideea de a te lega la cap. Poate nici n-am gasit persoana potrivita, recunosc. Nu sunt, totodata, de acord cu cei care fac copii cu gandul din start ca vor trai despartiti. Stiu, vor spune ca acelui copil nu-i va lipsi nimic. Financiar, posibil. Dar nu totul se reduce la bani.

  2. Si, totusi, referindu-ma la bani, eu nu cred in ideea de a vedea cum te vei descurca. Atunci cand faci un copil, ar trebui sa stii dinainte ca ai bani sa-l cresti. Nu faci un copil ca sa muriti impreuna de foame.

  3. Poate va suna egoist, dar copiii iti dau peste cap fosta ta viata. Se spune ca este o meserie complet noua, distincta, de parinte. Un job full-time care iti consuma bani, nu iti produce bani. Si care-ti consuma timp. Si care te face sa nu ai timp de aproape nimic altceva. Eu tocmai asta imi iubesc la ceea ce fac: timpul meu liber si flexibilitatea mea. Daca vreau maine sa plec undeva, imi fac bagajele si plec. Punct.

  4. Va spun sincer: nu mi-as dori sa se nasca unul de-al meu intr-o astfel de atmosfera. Intr-o astfel de tara. Stiu ca multe lucruri sunt exagerate, dar unele ma inspaimanta de-a dreptul: de exemplu, problemele din sistemul sanitar. Cand vad infectii la maternitati, ma ia groaza. De ce mi-as condamna din start un copil sa se nasca aici? Sa ne intelegem: cumva, eu sunt de acord sa continui sa traiesc in aceasta tara, din N motive pe care nu le enumar aici, dar nu vreau sa OBLIG pe cineva sa traiasca aici.

  5. Deseori ma intreb daca as fi capabil sa-mi educ corespunzator copilul. Oare as actiona corespunzator interesului sau? Sau as face unele lucruri in mod egoist, gandindu-ma mai intai la mine si apoi la el? Va dau un exemplu, desi stiu ca voi starni valva: nu stiu ce sa spun despre parintii care au venit cu copilul la proteste. Asta inseamna ca nu pot da dreptate 100% nici lor, ca i-au adus la protest, sperand intr-o tara mai buna, nici celor care-i acuza ca au facut asta. Nu discut despre ideea protestelor, pot fi cele actuale, din Piata Victoriei, pot fi altele trecute, de exemplu cele de la Universitate din 2011. Deci nu despre protestele in sine vorbesc, ci despre ideea de baza, de a-ti implica propriul copil in ele. In disputa politica. Si, repet, nu pot da dreptate complet nici unora, nici altora.

  6. Copiii inseamna stres, chiar daca din unele privinte este unul placut. Da, ii iubesti enorm, nu s-ar pune problema sa nu-mi iubesc copiii, dar ei urla, plang, se agita. TE agita. Oricat de calmi ar fi, multi oameni, dupa ce au devenit parinti, s-au schimbat. Au devenit mai irascibili, mai artagosi. Ei n-o recunosc, dar eu ii vad. Ii simt. Mai ales ca-I cunosteam si inainte. Nu mai vorbesc despre amicele care au stat efectiv cu copiii 1 sau chiar 2 ani. Dupa 2 ani de mamica full time, femeile in cauza s-au transformat iremediabil.

  7. Nu in ultimul rand, eu nu-s omul sa-mi proiectez asteptarile si neimplinirile pe urmasii mei. Nu sunt de acord cu mentalitatea. Eu nu vreau sa renunt sa ma afirm si sa-mi dedic restul vietii implinirii copilului sau a copiilor. Serios: sunt multi, foarte multi, PREA MULTI parinti a caror unica realizare in viata este faptul ca au procreat. Da, la nivel de societate e mai bine ce fac ei decat ce fac eu, daca toti ar face ca mine, ar disparea specia, dar mai este si reversul: prea multa frustrare si neimplinire in randul generatiei 50+. Uneori ma gandesc ca gusturile lor muzicale ori cinematografice, sa nu mai zic de televiziunile la care se uita, sunt un efect al acestor frustrari.

Nu, nu condamn pe cei care-s parinti. Dimpotriva, le apreciez efortul, ii incurajez. Pe multi ii face fericiti, deci cine-s eu sa ma pun in calea fericirii lor?

Tototodata, insa, sunt constient ca eu nu sunt facut pentru asa ceva. Ori, cum ar zice unii, nu sunt (ori nu cred ca sunt) indeajuns de matur pentru asa ceva. Poti face multe lucruri in viata plecand de la premisa ca te descurci tu, ca vezi tu ce se intampla, dar nu si asta.

Cand faci un copil, trebuie sa-l faci constient, fiind convins ca vrei sa devii parinte (valabil deopotriva pentru AMBII parinti) si fiind convins ca esti capabil sa duci la capat aceasta indatorire.

Eu, unul, refuz chiar si varianta demo: parinte pentru o zi. Asta nu inseamna, zic eu, ca as fi inferior altora. Dupa mine, asta inseamna ca sunt mai realist decat altii. Ceea ce, pentru unii, e acelasi lucru, fiind vorba doar de o perspectiva diferita.

Cel care a refuzat, pe parcursul a peste o mie de cuvinte, sa fie parinte pentru o zi este Emil Calinescu. Sunt blogger full-time, detin 11 bloguri, printre care unul minunat, unul de film, unul de teatru, unul de carte si unul de mancare. Pe celelalte le descoperiti singuri. Blog de parenting, insa, nu am si, surpriza, nici nu am de gand sa-mi fac.

5 comentarii
8 like-uri
Articolul anterior: Carti Usborne- cadoul potrivit pentru cei miciArticolul următor: Bloggers Resolutions Meet-2019

Comentarii

  • […] (cu cat varsta la care faci copiii este mai mare, cu atat prapastia va fi mai adanca). M-am gandit (din nou) cum m-as comporta […] Citește mai mult[…] (cu cat varsta la care faci copiii este mai mare, cu atat prapastia va fi mai adanca). M-am gandit (din nou) cum m-as comporta eu ca parinte si am ajuns la aceeasi concluzie: ce bine ca nu sunt […] Read Less

  • coco

    ianuarie 22, 2019 at 17:40
    Răspunde

    cu un lucru sunt perfect de acord, cand te hotarasti sa faci un copil, sa l faci constient de tot ce presupune asta!

  • […] copii, ca eram gata sa lacrimez putin in vreo 3 randuri. Nu, filmul asta nu m-a facut sa-mi schimb parerea vizavi de copii si […] Citește mai mult[…] copii, ca eram gata sa lacrimez putin in vreo 3 randuri. Nu, filmul asta nu m-a facut sa-mi schimb parerea vizavi de copii si de cat de bun parinte as fi. Dimpotriva chiar: mi-a intarit parerea ca nu toata lumea ar trebui sa fie parinte. Cu mine-n […] Read Less

  • Valeria Chertes

    ianuarie 12, 2019 at 17:33
    Răspunde

    Nu prea ii dau dreptate dar na fiecare cu gândirea lui.

  • Marinescu Constantina Cristina

    ianuarie 9, 2019 at 12:36
    Răspunde

    imi place cum gandesti,in unele privinte iti dau dreptate ,in altele nu!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Elena

contact@elenisme.ro

Articole recente
Cele mai comentate