Despre Lancôme La Vie Est Belle și ofertele Notino

De când am mirosit pentru prima dată parfumul La Vie Est Belle m-am îndrăgostit iremediabil de el. Mai apoi am descoperit și celelalte produse Lancôme, astfel a devenit unul dintre brandurile mele preferate. De obicei urmăresc ofertele de pe Notino pentru a-mi achiziționa cosmeticele de care am nevoie.

Iubitoarele Lancôme cunosc faptul că acest brand celebrează femeile și le conferă încredere în propria frumusețe. Mai mult decât atât, povestea brandului Lancôme se scrie de mai bine de 80 de ani. A devenit renumit prin calitatea produselor sale cosmetice de excepție.

La Vie Est Belle de la Lancôme-parfumul meu preferat din toate timpurile

Lancôme a lansat primul său parfum chiar în anul fondării sale, iar de atunci a avut un succes impresionant.  Un an mai târziu, a apărut prima cremă pentru îngrijirea tenului, care și în zilele noastre face parte din trusa de cosmetice favorite ale doamnelor din întreaga lume.  În toți acești ani, cosmeticele și parfumurile Lancôme au fost și sunt apreciate datorită calităților extraordinare care te fac să fii tu însăți.

Lancôme La Vie Est Belle mi-a intrat în grații ca niciun alt parfum. Este rezultatul creației a trei maeștri francezi, în frunte cu Dominique Ropion. Designul sticluței sugerează un zâmbet transpus în linii de cristal. Un design mult mai rafinat al versiunii originale din anul 1949. Este deosebit. Este frumos din toate punctele de vedere. Emană încredere în sine și forță.

Are o aromă exclusiv feminină ce a fost creată pentru a le aduce tuturor zâmbetul pe buze. Este un parfum dulce, sofisticat, o combinție ideală de fructe și flori. Notele de top ale acestui parfum sunt un cocktail spumant de fructe precum pere dulci și coacăze negre. Din tonurile pline de viață și strălucitoare contrastate de notele calde, fructele și florile fac o combinație senzațională care a topit milioane de suflete. Pe lângă pere si coacăze, tonurile de iris, iasomie mătăsoasă, flori de portocal, boabe rare de tonka, praline delicioase, paciuli exotic și vanilie, fac ca La Vie Est Belle să fie extrem de delicios.

La Vie Est Belle de la Lancôme este potrivit pentru a fi purtat întreaga zi, indiferent de anotimp sau eveniment. Consider că este un parfum conceput pentru femeia puternică, cu încredere în sine, căreia ii place să fie independentă. Nu ține cont de dictatele societății și de limite. Emană libertate. Îl ador!

Notino alert! La cumpărăturile de minimum 190ron se oferă cadou un kit SOS

Am o slăbiciune pentru reduceri și cadouri, la fel ca și pentru parfumuri. Mă uitam acum pe site la  Notino să văd noutățile, ca de obicei și am descoperit că au o super ofertă! La cumpărăturile minime de 190ron  în perioada 26.08-01.09.2019, se oferă cadou un kit SOS! E timpul să profit și să-mi fac cadou un nou parfum. Poate și-o cremă… Oricum, important este să profit de ofertă, lucru pe care-l puteți face și voi .

 

 

 

3 comentarii
3 like-uri
Articolul anterior: Ten sensibil?Rutina TOLERIANE La Roche-Posay este soluția.Articolul următor: Top 10 parfumuri de nișă unisex – by Duță Daniel – Glam News Magazine

Related posts

Comentarii

  • Marinescu Constantina Cristina

    august 26, 2019 at 21:57
    Răspunde

    Am avut parfumul și mi-a plăcut foarte mult cum miroase, mulțumim pentru recomandare!

  • Valeria Chertes

    august 25, 2019 at 15:35
    Răspunde

    Nu am avut acest parfum dar am auzit numai lucruri frumoase despre el.

  • Maria Maria

    august 25, 2019 at 09:31
    Răspunde

    Mulțumim frumos pt recomandare, nu-l am dar din ce spui tu sunt sigură că miroase foarte frumos

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Elena

contact@elenisme.ro

Articole recente
Cele mai comentate