Ești îndrăgostit? Iată 5 cadouri pe care le poți oferi în luna iubirii.

Se știe de când lumea că februarie este luna iubirii. Așa cum în toată lumea se sărbătorește Sfântul Valentin(Valentine‘s Day), nu aveam cum să nu importăm și noi această sărbătoare. Să nu uităm că avem și sărbătoarea noastră autohtonă, Dragobetele. Nu trebuie ratată nicio ocazie pentru a ne pune sentimentele pe masă, cum s-ar zice. Și cum altfel să-i arătăm jumătății noastre cât o iubim, dacă nu printr-un cadou.

Idei de cadouri pentru îndrăgostiți

Indiferent că vreți să vă surprindeți iubitul sau iubita, cu un set de cosmetice sau un parfum nu dați niciodată greș. Mai ales dacă îi cunoașteți foarte bine gusturile. Mai nou, aveți opțiunea de a grava un mesaj pe sticluța de parfum, pe ambalajul unui ruj sau chiar pe o paletă de farduri. Am descoperit această opțiune la Notino. Ideea de cadou personalizat prin gravare pe sticlele de parfum sau pe produsele cosmetice mi se pare foarte drăguță, astfel se dă un plus de valoare cadoului și devine o amintire foarte plăcută.

Așa cum v-am promis, am facut un top 5 cadouri potrivite pentru luna iubirii:

1. Întotdeauna, La Vie Est Belle este cel mai apreciat parfum de către doamne și domnișoare. Are acel ceva ce-l face să fie mereu în top și-n preferințele reprezentantelor sexului frumos. Iar dacă îi și gravați două cuvinte pe el, este cadoul ideal.

2. Un alt parfum potrivit unei astfel de ocazii este, tot de Lancôme, La Nuit Tresor. Este un parfum senzual, potrivit persoanelor care cred în poveștile de dragoste, care iubesc frumosul. Practic, este ideal pentru persoanele veșnic îndrăgostite, care iubesc.

3. O paletă de farduri în nuanțele potrivite acestui sezon, cu o mascara pentru volum și un ruj roșu ca focul, cred te vor scoate la liman. Când vreodată ar  putea să refuze o femeie un așa cadou?

Bineînțeles că trebuie să vă dau idei

cadouri Valentine’s Day pentru el

4. Pentru domnul vostru puteți alege un parfum preferat, simplu sau la casetă cu gel de duș sau after shave. Foarte important este să-i cunoașteți gusturile. Puteți chiar trage cu ochiul la parfumurile pe care le are deja și să i-l înlocuiți pe cel care urmează să se termine.

5. O mașină de tuns părul și barba cu multe accesorii ar fi mai mult decât potrivită.

Iubirea nu trebuie sărbătorită doar la o dată anume, ci în fiecare zi. Dar aceste sărbători autohtone sau de import sunt o nouă ocazie de a ne arăta și spune mult mai intens sentimentele. Indiferent de ce cadouri alegeți să oferiți, important este să faceți asta din suflet. Nu contează valoarea, ci gestul.

Și dacă tot este luna iubirii, profitați de ofertele de pe Notino și iubiți-vă mult!

0 comentarii
2 like-uri
Articolul anterior: Bijuterii de poveste – 5 motive pentru care sa alegi Ioana PredaArticolul următor: Produse de make-up pe care le poți oferi de ziua femeii.

Related posts

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Elena

contact@elenisme.ro

Articole recente
Cele mai comentate