aprilie 2020
-
Pare ciudat titlul, nu? Știu. Dar la câte jocuri inventez pe zi îmi vine mie să intru într-o cutie … Știți voi, după atâtea zile de stat NUMAI acasă, până și ideile își iau zborul. Azi a plouat și ai mei făceau ca toți dinozaurii prin casă. La un momentdat s-au uitat pe geam și au zis: Oare tot așa…
-
Perioada asta este tare tristă. Ne-a lovit pandemia când nici nu ne așteptam, toate lucrurile au căpătat un alt sens. Pentru a nu mă gândi prea mult la tot ce se întâmplă am ales să readuc la viață pasiunile din trecut. Cum online-ul este baza, aici am descoperit oameni noi cu proiecte tare faine. Așa cum este și Alexandra, cea…
-
Comand online. Nu știu cum procedați voi în această perioadă, dar eu prefer să nu ies pe poartă. Deși pare greu, având copii mici, nu e. Avem nevoie de multe lucruri, mai ales de alimente, produse pentru îngrijire personală, detergenți etc. Cu alimentele am rezolvat-o, am lada și cămara plină cu ce am pregătit de astă toamnă, ce ne mai…
-
Cornulețe de post, cu borș și ulei. Fără ou, umplute cu rahat sau gem. O rețetă simplă, rapidă, cu foarte puține ingrediente. De când mă știu, bunicile mele făceau cornulețe fragede, de post sau de dulce, iar eu le adoram. Mi se părea atât de multă muncă pentru ceva ce se termină super repede. Acum că am copii, le fac…
Caută:
Newsletter
Abonează-te la acest blog, pentru a primi pe e-mail ultimele noutățiArticole recente
- Cupa „Centura Albă”- „Judo – sport și educație Ediția a II-a” la Constanța noiembrie 17, 2024
- Când ar trebui să vizitezi pentru prima dată o clinică de ginecologie în Suceava? iulie 9, 2024
- Detergenți la robinet- produse prietenoase cu mediul mai 12, 2024
- Cărucioarele de gemeni: Siguranță, confort și manevrabilitate pentru familiile cu gemeni și copii mici mai 9, 2024