După iarna blândă de anul trecut am așteptat cu nerăbdare iarna aceasta. Să ningă. Să ningă mult sau măcar mai des. Să sărim în ghete și să ieșim la săniuș. N-a fost cum ne-am dorit, însă nu e timpul pierdut. N-a trecut iarna.
Cu dorința de a-mi lua ghete noi, dar și cu gândul că poate fi o iarnă la fel de blândă ca cea de anul trecut și nu voi avea nevoie de încălțăminte îmblănită, mi-am comandat și botine. Acum stau și mă întreb pe care să le port mai des.
Am comandat online ghete și botine
Atunci când vine vorba de încălțăminte, mereu oftez. Asta pentru că ani de zile a fost un chin să-mi caut de încălțat. Efectiv uram să cutreier magazinele pentru o pereche de ghete, botine sau adidași. Nu sunt prea pretențioasă, în general merg pe practic și comod. Doar că, din cauza numărului mare și piciorului lat, e mai greu să-mi găsesc ceva potrivit care să-mi și placă.
Când eram adolescentă și nu existau comenzile online, cutreieram cu orele sau chiar cu zilele magazinele fizice. Si tot cu mâna goală mă întorceam acasă. Deseori vânzătoarele făceau veșnica glumă „Trăiești pe picior mare, n-am ce-ți face!”, iar asta mă enerva teribil. Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat iar astăzi comenzile online ne scutesc de timp pierdut inutil, de nervi dar mai ales, ne oferă o oarecare siguranță în această perioadă.
În ianuarie mi-am dorit niște ghete noi și am plasat o comandă pe reverse.ro. Vreau să vă povestesc puțin despre această experiență.
Plasez des comenzi online, dar să-mi ajungă coletul în nici 24h n-am mai întâlnit. Am pus comanda după-amiază, iar a doua zi până în prânz am avut coletul la ușă. Prima impresie a fost wow!
Apoi am deschis cu nerăbdare fiecare cutie în parte. Recunosc, am stat puțin în dubii când am plasat comanda. Mi-era teamă că poate nu se vor potrivi mărimile. Cum am deschis fiecare cutie, am și probat. Îmi vin perfect. Oare de ce nu am avut curaj să comand încălțăminte online mai des? Acum cu siguranță o voi face.
Să vă spun și ce mi-am luat frumos.
Ghete Îmblănite Piele Ecologică Negre Therressa X1255
Cu gândul la iarnă, la frig, ploaie și zăpadă mi-am comandat o pereche de ghete îmblănite din piele ecologică. Au interiorul îmblănit, o talpă de 5 cm iar platforma din față de 3 cm. Perfecte pentru mine. Am zis că vreau ceva practic, util și purtabil în orice situație, potrivite la o mulțime de ținute. Mă gândeam că dacă mi-aș lua o pereche de ghete sport și nu vom avea zăpadă prea multă, ar rămâne veșnic în cutie. Așa, pe acestea le pot purta oricând. Și le-am tot purtat.
Botine cu Toc Dama Piele Ecologica Intoarsa Negre Adine B9957
Tot în stil trendy mi-am luat și o pereche de botine cu toc din piele ecologică. Cu gândul la vremea frumoasă. Au interiorul căptușit, tocul de 7 cm și sunt foarte comode. În plus, vin perfect cu o mulțime de ținute. Atât acum cât și la primăvară.
Mi-am mai luat o pereche de botine scurte, din piele ecologică întoarsă, puțin mai elegante. Pentru primăvară. Chiar nu aveam genul acesta de încălțări și de ceva timp îmi tot făceau cu ochiul. Îmi place modelul, îmi vin bine, acum aștept primăvara să le pot purta. Și pe principiul „fă-ți iarna car și vara sanie”, mi-am luat și o pereche de adidași de vară, din piele ecologică. Sunt tare drăguți și atât de ușori. Abia aștept să-i port.
Atunci când îmi caut o pereche nouă de încălțăminte, calitatea este pe primul loc. Mai ales atunci când este vorba de cea din sezonul rece, deoarece confortul trebuie sa fie unul sporit. Am ales să plasez o comandă pe site-ul Reverse.ro datorită recomandărilor prietenelor, dar și pentru varietatea de modele. Și mai ales pentru că au și numere mai mari. Am observat că poți găsi perechea potrivită pentru orice stil vestimentar. Pe lângă designul deosebit, au și o calitate excelenta.
În cazul în care vă face ceva cu ochiul și plasați o comandă, dacă folosiți codul REVERSE10 primiți o extrareducere de 10% .
Comentarii
Monica
Sunt superbe
Lorena Anamaria Zamfir
Toate sunt foarte frumoase. Să le purtați sănătoasă.
Niscoveanu Simona
Botinele sunt super! Merg și primăvara, cand se termina Zăpada! 🤗
Inna Alina
Sunt foarte frumoase,sa le porti cu drag!