De ce îmi place să citesc revista online flawless.ro

În perioada liceului îmi plăcea la nebunie să citesc reviste. Le răsfoiam de câteva ori până apărea următorul număr din colecție, căci da, le și colecționam. Mai am și acum o cutie plină în pod. Anii au trecut și, deși nu îmi mai cumpăr reviste în format fizic, citesc cu aceeași plăcere. Dar reviste online, căci trăim într-o lume digitală și încerc să țin pasul cu vremurile. În orice moment al zilei, oriunde m-aș afla și se întâmplă să am câteva minute libere, prefer să „răsfoiesc” o revistă direct de pe telefon. Evident, la vârsta mea nu mă mai pasionează Cool Girl și alte cele, acum m-am îndreptat către revista online Flawless.ro care-mi place mult și de la care aștept cu nerăbdare fiecare articol.  Dar și alături de care particip la diferite colaborări. Bineînțeles, pasiunea pentru citit reviste vine în completare la tot ce-mi place să fac extra zi de zi pentru a-mi umple sufletul de lucruri frumoase, precum: citit cărți, plimbări pe plajă, drumeții la munte sau prin pădurile din apropiere, biciclit etc.

Ce puteți citi pe Flawless

În caz că nu știți, www.flawless.ro este o revistă online fondată de o tipă super mișto, Alexandra Nuță-Stoica, fost redactor-șef la revista Șapte Seri, și de Ioana Radu. Aceasta din urmă s-a retras din proiectul flawless, dar a rămas cel mai bun prieten al proiectului editorial și cel mai drag colaborator al Alexandrei și al întregii echipe flawless. Le cunosc pe fete de ani buni din online și sunt super de treabă.
Legat de subiectele pe care le puteți citi, în revistă găsiți 6 secțiuni dedicate viciilor noastre cotidiene: fun&games, fashion&accessories, beauty&makeup, lifestyle&leisure, how to și boys&toys – la masculin. Asta datorită faptului că este o revistă complexă, perfectă și de interes pentru ambele sexe.
Odată răsfoită, www.flawless.ro dă dependență pentru că propune subiecte interesante din toate punctele de vedere și de interes pentru oricine.
-Îți place să citești?  Aici ai recenzii de carte.
– Îți plac vedetele și designerii români? Găsești interviuri cu celebrități precum INNA  şi Renata Stan.
– Filme? Și recenzii de film.
-Adori să călătorești? Găsești recomandări de călătorie.
Și multe altele…
Să nu uit de Rubrica How to… care este dedicată micilor trucuri care ne pot face viața mai ușoară, zi de zi.
Practic, este o revistă online de LIFESTYLE. Aceasta își propune să prezinte publicului lucruri reale, artiști talentați, la început de drum, designeri creativi, uneori necunoscuți, dar și părțile mai puțin știute ale călătoriilor și vacanțelor din România și din străinătate. Dar și lectură, filme cu adevărat fascinante și bineînțeles, muzică.

De ce să citești Flawless

Pe scurt, după ce veți citi câteva articole, vă veți da seama că revista online www.flawless.ro susține toți oamenii creativi din mediul online, fie că vorbim despre
jurnaliști de renume sau bloggeri, prin campanii integrate în cadrul revistei și nu numai.
Așa cum am spus și mai sus, colaborez cu aceasta revistă. Chiar în acest moment. Mă bucur să fiu apreciată și că am fost aleasă de redactorul-şef al revistei Flawless să primesc un cadou drăguț din partea redacției și a partenerului revistei, Dermacare România.
Cunosc produsele, am mai folosit și în trecut. Pot spune că știam de ceva timp, cred ca sunt mai bine de doi ani, că magazinul online al acestei companii vine în ajutorul nostru cu o serie de produse dermato-cosmetice, cosmetice, suplimente alimentare și dispozitive medicale de top.
Eu am avut ocazia să primesc și să testez crema matifiantă de la Biorga Apaisac, care este special concepută pentru pielea mixtă, grasă sau cu acnee și care poate fi utilizată și ca bază de machiaj. Perfectă pentru tenul meu.
Dacă vă face plăcere, puteți răsfoi și voi revista online, iar pentru mai multe detalii despre flawless.ro puteți citi pe Facebook și Instagram.
0 comentarii
1 like
Articolul anterior: Banane prăjite sau biscuiți/ciocălăi prăjițiArticolul următor: Stilistul tău online, la un click distanță! GLAMI Quiz, o nouă modalitate de a alege mai ușor ce e la modă

Related posts

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Elena

contact@elenisme.ro

Articole recente
Cele mai comentate