Am paste și bine-mi pare că știu ce să fac astăzi de mâncare

N-a fost o dată ca-n povești, n-a fost ca niciodată și nici una la părinți nu era această fată. Avea surori și-un frate, ce toată ziua-ar fi strigat: VREM PASTE!

M-au apucat amintirile din copilărie. Am în față un pachet cu Bunătăți Băneasa, mai exact 5 pungi de paste făinoase Băneasa și mă uit cu atât de mult drag la ele că nici nu știu pe care să-l desfac primul. Atunci când eram mici, atât eu cât și fratele și surorile mele iubeam să mâncăm paste. În orice combinație. Fierbea mami câte o oală plină și abia după aceea ne hotăram cu ce dorim să le mâncăm. Cu brânză, cu sos alb, cu sos de roșii, simple cu zahăr și scorțisoară, oricum, numai paste să fie. Cred că într-o altă viață am fost născută în Italia. Și cine știe, poate chiar eu am inventat pastele :)) Glumesc, evident! Sau nu 😀

Paste cu amintiri

Cel mai și cel mai des mâncam paste cu sos de roșii. Și acum la fel. Doar că am ales să consum paste grâu dur de la Paste Băneasa.

Haideți să vă spun cum le pregătesc. Fix cum le pregătea și mami. Nimic complicat, simandicos, scump și greu de făcut. Doar cu câteva ingrediente simple.

Pentru început pun apa la foc cu o linguriță de sare. Căt își vede liniștită de bulbucii ei, eu merg în grădină să adun câteva roșii cherry (ne-am mai emancipat puțin), o mână de pătrunjel, 2-3 fire de ceapă verde, o crenguță de cimbru și câteva frunze de busuioc.

Am pus în apa clocotindă Penne Rigate grâu dur Băneasa și între timp m-am apucat de sos. În tigaia încinsă am aruncat puțin ulei de măsline, apoi ceapa verde tocată, căteva roșii cherry tăiate în două, 2-3 căței de usturoi, 2-3 linguri sos de roșii făcut de mine, am pus cimbrul, am condimentat după gust cu sare și piper . Am lăsat să se contopească toate gusturile și aromele pentru 3 minute. În pauza de sos am strecurat pastele. Apoi le-am adăugat să se îmbăieze în sos.

Vă zic, o nebunie! La final le pun in farfurie și decorez cu frunze de busuioc. Nu vă mai trebuie nimic.

Ce mai, gustul copilăriei! Amintiri de neprețuit chiar și din gustul a ceva bun ce reușea să ne strângă pe toți la masă. Cu bucurie. Ce vremuri! Din fericire asta încerc să le transmit și eu copiilor, să aibă și ei astfel de amintiri peste ani!

Nu știu cum și în ce fel mâncați voi pastele, dar cu cele de la Băneasa vă asigur că nu veți da greș niciodată! La ei pe site găsiți o mulțime de rețete.

 

Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2022

 

1 comentarii
1 like
Articolul anterior: 3 lucruri pe care le poti face pentru gradina ta in sezonul rece!Articolul următor: Cum să invitați oaspetii la nunta dvs.?

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Elena

contact@elenisme.ro

Articole recente
Cele mai comentate