Mucenici muntenești, plăcerea copilăriei

Sărbătoarea mucenicilor a fost una dintre cele mai așteptate zile pe perioada copilăriei noastre.  Așteptam cu nerăbdare ziua de 9 martie deoarece știam că mami ne va pregăti mucenici fierți dar și mucenici copți. Așa cum le spune astăzi, mucenici muntenești și mucenici moldovenești. Atunci știam doar că vor fi două deserturi în aceeași zi. Nu ne mai trebuia altceva de mâncare!

Pentru mucenicii fierți pregătea compoziția cu două trei zile înainte de 9 martie. Făcea un aluat din apă și făină pe care îl modelam cu toții, eu împreună cu frații mei, în cifra 8. Apoi îi lăsa la uscat. În dimineața zilei de 9 martie frământa pentru mucenicii copți, moldovenești și apoi îi punea la fiert pe cei muntenești. Cu o mulțime de mirodenii și nucă din belșug. Încă simt mirosul și bucuria acelei zile…

Mucenici muntenești gata făcuți, de la Băneasa

Astăzi, mamă fiind și eu, duc tradiția mai departe cu mare bucurie. Bucurie simt și când copiii mei sunt curioși și își doresc să le pregătesc tot ceea ce le povestesc că ne pregătea mami când eram noi mici.

Spre deosebire de acea perioadă acum nu mai stau să frământ și să modelez eu mucenicii muntenești. Am ajutoare de nădejde. Mucenicii Băneasa gata de pus în oală.

Știți deja că am 3 copii, mici termite, gătesc zilnic cu ingrediente proaspete și cât mai naturale. Dar, știți cum e, timpul este limitat și atunci când găsesc soluții ajutătoare este bine să profit de ele. Așa este și în cazul de față, cu mucenicii Băneasa.

Am încredere în produsele de la Băneasa deoarece sunt un nume în domeniul morăritului și producției de paste făinoase de zeci de ani. În plus, acești mucenici sunt făcuți dintr-un aluat simplu, doar cu apă și făină. Sunt fix ce trebuie!

Și, ca să mă credeți pe cuvânt haideți să vă spun și cum i-am pregătit și să vedeți care a fost rezultatul.

Am folosit următoarele ingrediente:

-4 l de apă

-două pungi mucenici Băneasa

-250 g zahar

-două bețe de scorțișoară

-esență de rom

-coaja rasă de la o portocală și de la o lămâie

-250 g de miez de nucă mărunțit

-un praf de sare

+Scorțișoară pudră și Miez de nucă pentru pus în castron

Mod de preparare:

Pentru început am pus apa la fiert. Am adăugat sarea, bețele de scorțișoară, coaja de lămâie și portocală, dar și zahărul.

Când a început să clocotească am adăugat mucenicii pe care i-am lăsat să fiarbă la foc mic timp de opt minute.

După aceea am adăugat miezul de nucă și esența de rom, am oprit focul și am pus capacul. Am lăsat să se încorporeze toate aromele și să se răcească puțin. Nu prea mult că aveam pe lângă mine trei pofticioși nerăbdători să pape mucenici fierți.

Am pus în castroane de lut, că așa se cade să fie serviți. Parcă îi mâncăm mai cu drag. Am adăugat miez de nucă și în funcție de gusturi, scorțișoară pudră.

A ieșit un preparat delicios! Curcubeu pe cerul gurii, după cum zic cei mici.

Simplu, rapid și ușor de făcut, dar la fel de gustos ca în vremea copilăriei. Mucenicii Băneasa și-au făcut treaba, sunt fix ca cei pe care îi pregătea mami când eram mici.

 

Voi ce mucenici preferați? Muntenești sau moldovenești?

* Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023.

 

 

 

 

 

 

3 comentarii
5 like-uri
Articolul anterior: Primăvara începe cu… SuperBlogArticolul următor: Griș cu lapte, sirop de agave și fructe confiate de merișor

Related posts

Comentarii

  • Ana Maria

    martie 7, 2024 at 07:17
    Răspunde

    Nu am făcut niciodată din ăștia..dar sigur o sa incerc!

  • Bojana Tihan

    martie 4, 2024 at 14:32
    Răspunde

    Delicioși.multumim pentru rețetă.

  • Marioara Gurgu

    martie 4, 2024 at 10:10
    Răspunde

    Mulțumim pentru rețeta, zi frumoasa

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Elena

contact@elenisme.ro

Articole recente
Cele mai comentate